La multi ani!!

Da… o noua sarbatoare, mare si frumoasa. Pe mine personal ma bucura aceste zile speciale. Sunt genul de om care mereu isi aminteste de ziua celor dragi si ca si orice om normal am in jurul meu am o serie de Andrei si derivate ale numelui.

In acest sens, doresc sa le urez tuturor un sincer La multi ani!, fericire, impliniri si sa ne bucuram impreuna de aceste zile speciale cat mai multa vreme!

zi de duminica..

Ieri am fost la plimbarica prin parcurile citadine. Nu sunt o fana a parcului toamna-iarna, ma deprima, insa vroiam sa iesim la aer si in natura, astfel parcul era potrivit.

Am fost in preferatul meu, Cismigiu. Frumusel, din pacate, nu m-am mai delectat cu pauni, fazani, lebede, rate….numai eu si un baietel ne uitam foarte tristi spre locul cu pricina;cu toate acestea ceea ce m-a castigat imediat a fost bradul din fata parcului, brad care inca se impodobea si sania cu reni… Bucurestenii, au vazut sania? Ei bine, era mai pazita ca si o sucursala de banca si tot vorbea lumea ca scopul ei era ca pruncii sa se pozeze cu renii. Si aici a venit marea dezamagire… si eu vreau poze cu renii!!!!!!!!!! Sa nu mai vorbesc de casutele de lemn pline cu nimicuri de sezon, nimicuri care m-au fascinat..Gata! Am hotarat! Atunci cand se vor porni si luminile,vom face o promenada prin lumea lui Mos Craciun din parcurile si de pe strazile bucurestene.

Astazi, am fost libera si am fost din nou cu consortul ca pe vremuri la munca si anume la Targoviste si astfel am adus in fata cd-urile de colinde…m-am umplut de pozitivism, chiar daca traim niste vremuri cam negative… Astfel, vreau sa impartasesc cu tine una din preferatele mele.

week-end

Este primul week-end dupa prima saptamana de munca. Imi place sentimentul de a ma bucura de mult somn, dupa o saptamana in care am dormit, dar nu cat sa ma satisfaca.

Ca si cam tot bucuresteanul m-am trezit, am papat un pic (asta dupa caz ) si am plecat la piata pentru a umple frigiderul cu legume si fructe ,sa continuam cura inceputa cam de o luna de vitaminizare; am gatit o ciorbica, consortul a aspirat (dragul de el, stiu ca nu-i place), eu am sters praful…simt ca incet, dar sigur incepe toata nebunia asta din ultima vreme sa capete o forma, o ordine, sa nu mai fie totul la voia intamplarii. Acum ne imbaiem, punem la microunde niste popcorn si ne lungim la filme.

Sunt multumita de mine, in sfarsit! Chiar daca nu imi este usor la munca (cui ii este?!), sunt sigura ca totul merge spre mai bine!

Visand la Sarbatorile de iarna iata o piesa pe care prima data am auzit-o pe vremea cand lucram la Cora-Cluj si m-am indragostit de ea

 

ore suplimentare

Sunt genul de om caruia ii place odata ce si-a asumat un lucru sa isi faca treaba asa cum trebuie pana la capat. Si la acest nou job incerc cu toata fiinta mea sa asimilez tot ceea ce este de asimilat, adica aproximativ tot ce se intampla in firma cu pricina. Ieri am auzit o sintagma ce m-a bagat in sperieti realmente: “In firma asta cu cat stii mai multe, cu atat este mai bine ca nu stii niciodata ce ti se cere”…ok…

Astfel, ma omor in acele ore de lucru de abia am vreme sa beau un pahar intreg de apa, sa nu mai spun ca ieri era sa fac pe mine ca ma gandeam cat am de facut si cat eram de concentrata sa fac si bine, sa nu vina unii-altii sa aibe ce lucra dupa mine, lumea in general pare sa aprecieze ceea ce fac, avand in vedere ca nimeni nu mi-a spus nimic pana acum; inca imi zambeste toata lumea . Iar ieri cand sa plec si eu de la lucru dupa ce am stat oricum aproape o ora peste program, o intreb pe colega daca o mai pot ajuta cu ceva; asta in sensul in care sa nu plec precum o nesimtita fara sa imi pese de lucru. Aceasta imi spune ca fac cum vreau, insa vor fi zile in care va trebui sa stau peste program ca va fi mult de lucru, iar acum daca nu vreau sa mai stau sa invat mai repede ce si cum pot pleca… ca si ea a stat cu o ora in plus aseara…

Poftim?! Sincer, astfel de sintagme ma asteptam sa le aud la un moment dat in viata mea de la un sef care isi numara averea in somn, nu de la un coleg la fel de sclav pe plantatie ca si mine; la banii care ii primesc raportati la munca pe care o fac nu merita sa stau nici 5 minute in plus!

3

Dupa trei zile de lucru, incep sa ma resimt… Sunt mai obosita, mai inceata, mai putin zambareata, mai robotizata…

Chestia asta de robotizata imi aminteste de primul an de facultate la Cluj, stateam intr-o garsoniera cu o prietena foarte buna din Vale. Aveam o camera mare cu doua paturi, tare frumos! Si in acei ani se mai si formatau telefoanele, chipurile sa te tina mai mult bateria; cine stie smecheria, stie si faptul ca trebuia formatat un numar fix de ore. Astfel, draga mea colega isi pune ceasul sa sune noaptea cand se faceau ale “h” ore de incarcat/formatat. Dormeam ca un prunc, pana cand am auzit ca suna ceasul. Si ce fac eu, oare? Ma ridic din pat, fac patul, imi pregatesc hainele pe pat, merg la baie, ma spal, ajung in camera cand ma uit la ceas era 2 noaptea si cealizez ca eu nu trebuie sa plec… colega mi-a spus abia dimineata ca nu stia ce am de ma imbrac si vreau sa plec…asta inseamna robotizare… sau ma pot numi un alt caine al lui Pavlov.

Astazi am fost martora primelor strigate si certuri de la munca; m-am speriat groaznic, mai ales ca nu sunt un om care tipa (numai in cazuri exceptionale! si astea ffffffffffffffff rar) si nici nu imi place sa se tipe in jurul meu sau la mine ca ma panichez. Ok, nu se urla la mine azi, eu inca sunt menajata de toata lumea, insa tot m-am speriat. Incep sa fac si ghidusii la munca, insa nimic ireparabil, insa tot ma simt prost fata de colega mea, care de cum intra pe usa toata lumea o suna sa ii dea de lucru tot ceea ce nu mi-au dat mie, ca de..eu nu stiu inca…

Insa am si o bucurie mare, mare…s-a deschis in coltul blocului o patiserie noua azi! Am vazut ca de ieri aranjau pe rafturi una-alta, iar azi am luat cateva bunatati mai mult pentru consort decat pentru mine, insa ma bucur ca este o cofetarie aici aproape!