3

Dupa trei zile de lucru, incep sa ma resimt… Sunt mai obosita, mai inceata, mai putin zambareata, mai robotizata…

Chestia asta de robotizata imi aminteste de primul an de facultate la Cluj, stateam intr-o garsoniera cu o prietena foarte buna din Vale. Aveam o camera mare cu doua paturi, tare frumos! Si in acei ani se mai si formatau telefoanele, chipurile sa te tina mai mult bateria; cine stie smecheria, stie si faptul ca trebuia formatat un numar fix de ore. Astfel, draga mea colega isi pune ceasul sa sune noaptea cand se faceau ale “h” ore de incarcat/formatat. Dormeam ca un prunc, pana cand am auzit ca suna ceasul. Si ce fac eu, oare? Ma ridic din pat, fac patul, imi pregatesc hainele pe pat, merg la baie, ma spal, ajung in camera cand ma uit la ceas era 2 noaptea si cealizez ca eu nu trebuie sa plec… colega mi-a spus abia dimineata ca nu stia ce am de ma imbrac si vreau sa plec…asta inseamna robotizare… sau ma pot numi un alt caine al lui Pavlov.

Astazi am fost martora primelor strigate si certuri de la munca; m-am speriat groaznic, mai ales ca nu sunt un om care tipa (numai in cazuri exceptionale! si astea ffffffffffffffff rar) si nici nu imi place sa se tipe in jurul meu sau la mine ca ma panichez. Ok, nu se urla la mine azi, eu inca sunt menajata de toata lumea, insa tot m-am speriat. Incep sa fac si ghidusii la munca, insa nimic ireparabil, insa tot ma simt prost fata de colega mea, care de cum intra pe usa toata lumea o suna sa ii dea de lucru tot ceea ce nu mi-au dat mie, ca de..eu nu stiu inca…

Insa am si o bucurie mare, mare…s-a deschis in coltul blocului o patiserie noua azi! Am vazut ca de ieri aranjau pe rafturi una-alta, iar azi am luat cateva bunatati mai mult pentru consort decat pentru mine, insa ma bucur ca este o cofetarie aici aproape!

 

experiente zilnice

In aceste ultime zile, care coincid cu primele mele zile de lucru, m-am plimbat foarte mult timp pe strazi, adica merg pe jos la munca (fac in jur de 30 de minute, mers lejer) si ma lovesc de o multime de oameni. Nu asa multi ca si in mijloacele de transport in comun, aceasta este si ideea de a evita aglomeratia, deoarece am racit un pic si nici eu nu vreau sa dau la altii si nici altii mie, sa nu cumva sa iasa vreo noua tulpina letala

Bun, si ma uitam cati oameni se trezesc asa cu noaptea in cap ca mine; plec dimineata cand inca iluminatul stradal nu-i oprit (in jur de 7 dimineata). Astfel, am vazut cum gunoierii ai blocat circulatia pe o strada importanta, cum isi iau maturatorii ustensilele si fiecare spre punctul lui de lucru, am vazut si ceva directori de corporatii care se agitau in traficul inca inexistent, studenti in statiile inca partial goale, drumuri pline de caini de care incepe sa nu-mi mai fie frica… este o lume cu care abia acum fac cunostinta si este ceva, nu?

 

alegeti va rog..

… daca aveti unde!

De unde si pana unde aceste afirmatii? Ei bine, dupa cum stii eu in ultima saptamana am cam circulat prin tara si normal ca si in acest weeke-nd nu am reusit sa fiu in orasul meu de domiciliu si nici in Bucuresti, iar in naivitatea mea majora am crezut ca nici nu voi avea probleme in acest sens.

Dupa ce m-am “controversat” cu toti cu care m-am intalnit si am incercat sa indrept anumite devieri electorale, am promis sa merg la vot (nici nu concepeam contrariul). Planul era ca in Sebes sa votam. Insa in gara parasita din orasul cu pricina, nu am gasit altceva decat niste ciumeti care se usurau printre ramasitele de vagoane, nici urma de om pe care sa il intrebi de vreo sectie speciala de vot. Cu speranta ca vom gasi pe drum, plina de nervi ajungem in Pitesti, unde am zis ca la gara trebuie sa fie. Pe langa doi politisti care numai din bunavointa consortului au scapat fara niscaiva cuvinte de duh din partea mea, nici o sectie de votare, decat undeva la nu stiu ce universitate, aflata nu stiu unde la stanga-dreapta-dreapta-stanga. Cum in Bucuresti nu ne-am riscat la 8.30 sa mai stam la nu stiu ce cozi, iata cum nu poti vota in tara asta in care numai cei fara de carte au drepturi, cei manipulati si cumparati cu 50 de lei! Imi pare rau ca nu am fost mai multi…

Saptamana viitoare voi merge acasa sa votez si sa strig apasat ca m-am saturat!

c’est fini la comedie

Am revenit in Bucuresti cu fericire in suflet ca mi-am luat o piatra de pe inima si am in propriile maini dovada muncii mele de trei ani de zile, si anume diploma mea iubita, certificatul de la pedagogie nu este gata, dar s-asa nu il folosesc eu si mai ales fericire ca astazi a fost prima mea zi de munca. Ce munca? Jobul despre care am povestit eu cu cateva saptamani in urma.

A fost o zi stresanta si obositoare in urma careia m-am infipt intr-o sticla de Pepsi de un litru . Astazi a fost cum a fost, maine va fi mai dureros avand in vedere ca voi ramane singura de capul meu in jur de patru ore jumate’. Imi este greu momentan sa inteleg un sistem in care nu am mai lucrat, insa daca am reusit eu sa imi creez singura un blog , sa invat o mana de oameni si sa introduc niste date intr-o baza de date va fi mai mult decat lejer. Sunt constienta ca nu sunt singura care a inceput de undeva, insa ma voi stradui sa invat repede si sa nu fac greseli capitale care sa bage in ceata o firma intreaga .

Astfel, dupa un an si jumatate de cautari si frustrari care mai de care mai violente, sper sa intru si eu intr-o oarecare normalitate.

 

povesti…

Jumatate de vacanta s-a cam terminat si pot spune ca sunt multumita.  Sambata am fost la botez. Nu am  fost moasa, mi-a fost taema sa tin copilul de brate, mama a facut si acest serviciu. A fost emotionant si ciudat in acelasi timp; copilul atat de mic, emotii mari din partea rudelor juniorului… normal ca au fost si dezamagiri, mereu oamenii au grija sa te surprinda intr-un fel negativ mai devreme sau mai tarziu.

Petrecerea nu m-a incantata avand in vedere ca nu am fost pe aceeasi lungime de unda ca si restul lumii, insa m-am bucurat ca am fost alaturi de mama

Acum sunt in Cluj… m-a bucurat tare mult revederea cu bunicii, fostii colegi, prieteni buni si foarte buni, am mancat ce imi place… maine decolam spre Ocna- Mures…

Sunt multe de spus, insa timpul si inspiratia cam lipsesc…